Cum resetezi folderul Descărcări și alte foldere de utilizator în Windows 10

tutorial
Cum resetezi folderul Descărcări și alte foldere de utilizator în Windows 10

Windows 10 îți permite să modifici locația folderelor de utilizator și să le muți oriunde vrei tu. De exemplu, s-ar putea să fi mutat folderul Descărcări de la locația sa implicită de pe unitatea C: pe o altă partiție sau disc, pentru a îl separa de sistemul tău de operare. Poate ai făcut același lucru și cu folderele Imagini, Documente și alte foldere de utilizator. Problema este că, atunci când muți un folder de utilizator în altă locație, muți și tot ce este în el. Ce faci dacă vrei să restaurezi locația implicită a unuia sau a mai multor foldere personale de utilizator? În acest caz, citește mai departe pentru a afla cum se resetează folderul Descărcări și alte foldere de utilizator la locația lor standard din Windows 10.

Reclamă

NOTĂ: Dacă ai ajuns la acest tutorial căutând metode de a redirecționa foldere de utilizator în alte foldere, ar trebui să citești de fapt acest articol: Cum schimbi locațiile folderelor de utilizator în Windows 10 (Documente, Descărcări etc.).

Cum resetezi folderele de utilizator la locațiile lor implicite

Dacă ai schimbat locația standard a unuia sau mai multor foldere de utilizator (precum Descărcări, Documente, Muzică, Fișiere video, Imagini, Capturi de ecran etc.) și ele se găsesc acum la alte adrese, le poți restaura locațiile folosind următorii pași. Pentru a exemplifica, îți vom arăta cum se restaurează locația implicită a folderului Descărcări. Procedura este aceeași pentru oricare dintre folderele de utilizator pe care vrei să le resetezi.

Primul pas este să deschizi Explorer și să mergi la folderul de utilizator pe care vrei să-l duci înapoi la locația sa originală. În cazul nostru, acesta este folderul Descărcări. Locația sa implicită ar trebui să fie “C:\Utilizatori\[Folderul tău de utilizator]\Descărcări”. Însă noi l-am mutat pe partiția D:, după cum vezi mai jos.

Folderul Descărcări se află într-o locație personalizată

Folderul Descărcări se află într-o locație personalizată

După ce găsești folderul de utilizator, dă clic dreapta sau apasă și ține apăsat pe el. În meniul contextual care apare, selectează Proprietăți.

Deschiderea Proprietăților folderului Descărcări

Deschiderea Proprietăților folderului Descărcări

Windows 10 deschide acum fereastra de Proprietăți a acelui folder de utilizator. În ea, selectează fila Locație.

Fila Locație din fereastra Proprietăți Descărcări

Fila Locație din fereastra Proprietăți Descărcări

Apoi, pentru a muta folderul de utilizator în locația sa originală, apasă pe butonul “Restabilire valori implicite”.

Restaurarea folderului Descărcări în Windows 10

Restaurarea folderului Descărcări în Windows 10

După cum poate ai observat, apăsarea butonului “Restabilire valori implicite” schimbă calea folderului cu cea originală.

Reclamă

În cazul meu, calea folderului Descărcări s-a modificat din “D:\Descărcări” în “C:\Users\codru\Downloads”. Acolo se afla folderul Descărcări în mod implicit, atunci când a fost instalat Windows 10.

Locația implicită a folderului Descărcări în Windows 10

Locația implicită a folderului Descărcări în Windows 10

Apasă pe Se aplică sau pe OK. Dacă folderul de utilizator original nu mai există în locația sa implicită, Windows 10 îți spune și te întreabă dacă vrei să-l creezi acum. Răspunde cu Da, altfel folderul de utilizator nu poate fi restaurat.

Crearea folderului Descărcări la locația sa standard

Crearea folderului Descărcări la locația sa standard

În plus, dacă ai fișiere și foldere salvate în acel folder de utilizator, Windows 10 te întreabă și dacă vrei să muți toate fișierele din vechea locație în noua locație. Ar trebui să faci acest lucru, răspunzând cu Da. Altfel, vechiul tău folder de utilizator rămâne acolo unde este, cu toate fișierele din el, chiar dacă un nou folder de utilizator cu același nume este creat și în locația standard din Windows 10.

Mutarea fișierelor din folderul Descărcări în locația sa implicită

Mutarea fișierelor din folderul Descărcări în locația sa implicită

Așteaptă ca Windows 10 să îți mute folderul de utilizator în locația sa implicită și apoi apasă încă o dată pe OK.

Închiderea ferestrei Proprietăți

Închiderea ferestrei Proprietăți

Simplu, nu-i așa? 🙂

Reclamă

O metodă alternativă de a restaura folderele de utilizator

Dacă ceva grav s-a întâmplat cu folderele tale personale de utilizator și pașii pe care i-am prezentat mai devreme nu funcționează, mai există o metodă “absolută” de a le restaura locațiile implicite. Nu este ceva plăcut, dar poți să faci asta prin crearea unui nou cont de utilizator și mutarea tuturor fișierelor din folderele “greșite” în cele “bune” din noul cont de utilizator.

Dacă nu știi cum creezi un cont nou, găsești toți pașii în aceste articole:

După ce ai creat noul cont de utilizator, copiază toate fișierele din vechile foldere de utilizator în cele din noul cont. Din păcate, acesta este un proces obositor ce implică inclusiv personalizarea Windows 10 de la capăt pentru noul cont de utilizator.

Mutarea folderelor din vechiul cont de utilizator în cel nou

Mutarea folderelor din vechiul cont de utilizator în cel nou

Cum găsești folderele de utilizator dacă le-ai schimbat locațiile implicite

După cum ai văzut, este ușor să restaurezi locațiile implicite ale folderelor tale de utilizator. Dar ce faci dacă nu mai știi nici unde le-ai mutat? Din fericire, există o metodă ușoară de a afla această informație. Deschide Explorer și, în bara sa de adresă, scrie comanda shell corespunzătoare, din lista de mai jos, pentru fiecare folder de utilizator:

  • 3D Objects (Obiecte 3D): shell:3D Objects
  • Contacts (Persoane de contact): shell:Contacts
  • Desktop: shell:Desktop
  • Documents (Documente): shell:Personal
  • Downloads (Descărcări): shell:Downloads
  • Favorites (Preferințe): shell:Favorites
  • Links (Linkuri): shell:Links
  • Music (Muzică): shell:My Music
  • Pictures (Imagini): shell:My Pictures
  • Saved Games (Jocuri salvate): shell:SavedGames
  • Searches (Căutări): shell:Searches
  • Videos (Fișiere video): shell:My Video

De exemplu, dacă vrei să găsești folderul Descărcări, scrie shell:Downloads, ca în captura de ecran de mai jos.

shell:Downloads te duce la folderul Descărcări din Windows 10

shell:Downloads te duce la folderul Descărcări din Windows 10

Asta a fost tot!

Ai reușit să restaurezi folderele de utilizator la locațiile lor implicite?

Acum știi cum să resetezi Descărcări și alte foldere de utilizator la locațiile lor originale din Windows 10. După cum ai văzut, este relativ ușor de făcut. Totuși, software-ul (în general) este complicat și pot apărea oricând probleme. Te-ai lovit de vreun bug în timp ce încercai să restaurezi folderele de utilizator la locațiile lor implicite sau totul a mers ca pe roate? Spune-ne în comentariile de mai jos.

Descoperă: Productivitate Aplicații Conturi Fișiere Recomandate Windows