Compania ASUS investește foarte mult în producția de routere wireless pentru gameri. Una dintre noutățile lor este ASUS TUF-AX5400 - un router cu Wi-Fi 6, un design agresiv, o listă foarte lungă de funcții și hardware puternic. Dacă vrei o rețea wireless mai bună în casa ta ori în biroul micii tale afaceri, acest model merită o privire. Pentru a afla mai multe performanțele reale oferite de routerul ASUS TUF-AX5400 și toate caracteristicile sale, citește această recenzie:
ASUS TUF-AX5400: Pentru cine este o alegere potrivită?
Acest router este o alegere bună pentru:
- Utilizatorii care vor să treacă la standardul Wi-Fi 6
- Gamerii care se joacă multe jocuri online
- Utilizatorii care vor un router cu Link Aggregation
- Părinții care vor controale parentale eficiente pentru rețeaua lor
- Utilizatorii care vor un router cu antivirus și firewall de top
- Persoanele care vor să-și controleze routerul de oriunde, folosind o aplicație mobilă
- Utilizatorii care vor să-și administreze rețeaua folosind Alexa, Google Assistant sau IFTTT (If This, Then That)
Pro și contra
Acestea sunt lucrurile care ne plac la ASUS TUF-AX5400:
- Canale cu lățime de bandă de 160 MHz pentru Wi-Fi 6
- Performanță foarte bună atunci când folosești Wi-Fi 6
- Unelte utile pentru pasionații de jocuri
- Funcția de Link Aggregation
- Unelte de securitate și control parental foarte bune
- Aplicație VPN care-ți conectează dispozitivele mobile la rețeaua de acasă
- Poate fi controlat de oriunde de pe internet, folosind o aplicație mobilă
Există și neajunsuri de luat în considerare:
- Performanța pe standardul Wi-Fi 4 merită îmbunătățită
- Nu poate fi montat pe pereți
Verdict
ASUS TUF-AX5400 este un router dual-band cu un aspect agresiv, iluminare RGB, o listă foarte lungă de funcții (inclusiv unele specializate pentru gaming), securitate de top și conexiuni foarte rapide prin Wi-Fi 6. Funcția de Link Aggregation este foarte utilă atunci când vrei să folosești două conexiuni la internet de 1 Gbps fiecare sau să conectezi un NAS la router. Ne place mult acest router și-l recomandăm atât pasionaților de gaming, cât și celorlalți utilizatori.
Despachetarea routerului ASUS TUF-AX5400 cu Wi-Fi 6
Routerul ASUS TUF Gaming (TUF-AX5400) vine într-o cutie mare de carton, de culoare neagră, similară cu a altor routere marca ASUS. Pe partea de sus a cutiei, vezi o poză cu routerul, numele său și unele dintre caracteristicile care-l fac să iasă în evidență.
Pe laterale și pe partea din spate sunt tipărite o mulțime de detalii despre configurația hardware și funcțiile software cele mai importante. Imediat ce deschizi cutia, vezi o notificare despre standardul Wi-Fi 6, iar apoi routerul, împachetat frumos.
După ce despachetezi totul, găsești următoarele: routerul TUF-AX5400, un cablu de rețea RJ-45, alimentarea, un ghid pentru configurarea rapidă, un ghid de depanare și informații despre garanție.
Despachetarea routerului ASUS TUF-AX5400 nu ia foarte mult timp. În cutie, găsești tot ce ai nevoie pentru a trece imediat la instalare.
Caracteristici hardware și design
ASUS TUF-AX5400 are un design foarte agresiv și orientat către o audiență de gaming, ce pare inspirat din filmele SF. Logoul TUF și numele de brand sunt ambele foarte vizibile pe partea de sus a routerului. Sub ele, se ascunde un radiator din aluminiu, pentru o răcire îmbunătățită. Routerul are șase antene externe nedetașabile care pot fi rotite și poziționate în orice unghi dorești.
Grilele de ventilație din partea frontală sunt în formă de V și acoperă ledurile care semnalează starea de funcționare a routerului. Aceasta înseamnă că luminile acestora nu sunt intruzive și, în majoritatea cazurilor, abia le observi dacă nu le privești direct.
Pe spatele routerului, se găsesc patru porturi Ethernet, două dintre ele oferind suport pentru Link Aggregation. De asemenea, are și un port WAN cu suport pentru Link Aggregation. Asta înseamnă că te poți bucura de două conexiuni la internet de 1Gbps sau de o conexiune la rețea de 2 Gbps pentru un dispozitiv precum un sistem de tip NAS (Network Attached Storage). Pe spatele routerului, mai găsești și mufa de alimentare, butonul Power, un port USB 3.2 Gen 1, butonul WPS și butonul Reset.
Pe partea dorsală a routerului, sunt patru picioare din cauciuc, informații despre dispozitivul pe care l-ai cumpărat și cum te conectezi la el, precum și alte grile pentru ventilație. Din păcate, nu există găuri pentru montarea acestui router pe perete.
Hardware-ul din ASUS TUF-AX5400 este destul de puternic. Routerul are un System-on-a-Chip Broadcom BCM6750 cu trei nuclee, la frecvența de 1.5 GHz. Este un router dual-band cu suport pentru Wi-Fi 6, iar conexiunile la 5 GHz sunt gestionate de un cip Broadcom BCM43684. Conexiunile wireless pe banda de 2.4 GHz folosesc 2x2 MU-MIMO, iar cele de pe banda de 5 GHz folosesc o lățime de bandă de 160 MHz și 4x4 MU-MIMO. Routerul are 256 MB de spațiu de stocare pentru firmware și 512 MB de RAM. Suficient pentru a gestiona rețeaua unei famili ori a unei mici afaceri, cu multe dispozitive conectate.
Lățimea de bandă maximă teoretică este împărțită astfel: 574 Mbps pe banda de 2.4 GHz și 4804 Mbps pe banda de 5 GHz, atunci când folosești standardul Wi-Fi 6. Dar aceste viteze sunt diferite de ce obții în viața reală și-ți recomandăm să citești măsurătorile noastre de pe pagina doi a acestei recenzii.
ASUS TUF-AX5400 este un router destul de mare, al cărui logo este iluminat RGB și poate fi personalizat din firmware. De asemenea, routerul este surprinzător de ușor la cele 660 de grame ale sale, deși include un sistem de ventilație cu un radiator din aluminiu.
În ceea ce privește specificațiile, TUF-AX5400 este un router puternic, cu multe funcții interesante care vor fi pe placul multor utilizatori, începând cu pasionații de jocuri.
Configurarea și utilizarea routerului ASUS TUF-AX5400 cu Wi-Fi 6
Așa cum este obiceiul cu routerele moderne, ASUS TUF-AX5400 poate fi configurat atât dintr-un browser web, cât și dintr-o aplicație mobilă. Deoarece noi am dorit mai mult control asupra întregului proces, am folosit un browser web. Configurarea inițială presupune detecția tipului conexiunii la internet pe care o folosești, introducerea detaliilor de conectare, alegerea unui nume și a unei parole pentru Wi-Fi și decizia de a activa sau nu Wi-Fi 6.
Atunci când activezi Wi-Fi 6, ASUS te informează că unele plăci de rețea s-ar putea să aibă probleme de conectivitate cu acest standard. De aceea, este o idee bună să-ți actualizezi driverele pentru plăcile de rețea de pe laptopuri.
Un aspect care ne place este faptul că ASUS verifică dacă există actualizări de firmware încă din configurarea inițială și te încurajează să faci update. Și noi îți recomandăm să instalezi cel mai nou firmware, deoarece acesta rezolvă bug-urile din versiunea inițială. Un alt aspect pozitiv este faptul că poți configura apoi firmware-ul să se actualizeze singur în timpul nopții, atunci când nimeni nu folosește internetul. Astfel, ești mereu la zi cu firmware-ul, fără niciun efort.
Conectează-ți dispozitivele la rețea și accesează apoi firmware-ul routerului pentru o configurare detaliată. Interfața de administrare este ușor de folosit, organizată în secțiuni logice și disponibilă în 25 de limbi, printre care se numără și limba română. Poți controla tot ce dorești, de la iluminarea RGB la funcția Open NAT, la IPv6 ș.a.m.d. Lista de funcții și unelte este impresionant de lungă și toți utilizatorii vor fi fericiți cu nivelul de control oferit.
Ne place faptul că TUF-AX5400 oferă canale cu lățime de bandă de 160 MHz pentru Wi-Fi 6 și-ți recomandăm să le activezi dacă vrei viteza maximă pe care o oferă acest standard.
PONT: Dacă ai o consolă Sony PS5 și vrei să știi cât de bine funcționează cu rețelele Wi-Fi 6, citește Sony PS5 & Wi-Fi 6: Cum funcționează cu un router ASUS de gaming?
Documentația de ajutor este ușor accesibilă: un semn al întrebării este afișat atunci când muți cursorul mouse-ului peste unele setări pe care nu le înțelegi. Dă clic pe semnul întrebării și vezi informații care explică setarea respectivă.
O altă funcție utilă este faptul că acest router vine cu suport pentru AiMesh și poți folosi TUF-AX5400 pentru a crea o rețea de tip mesh Wi-Fi împreună cu alte routere ASUS.
De asemenea, poți configura routerul de pe orice smartphone cu Android și de pe orice iPhone, folosind aplicația ASUS Router. Acesta poate fi utilizată de oriunde de pe internet și include destul de multe setări și unelte utile.
Pentru a verifica nivelul de calitate al rețelei Wi-Fi emise de ASUS TUF-AX5400, am luat laptopul și l-am mutat într-o cameră separată de router printr-un perete. Apoi, am făcut un transfer wireless pe el, folosind o aplicația care măsoară viteza medie și variabilitatea transferului.
Pe banda de 2.4 GHz și standardul Wi-Fi 4, viteza medie a fost bună, dar nu la fel de ridicată precum cea oferită de alte routere. De asemenea, variabilitatea transferului wireless a fost destul de ridicată. Credem că Wi-Fi 4 reprezintă o zonă ce trebuie îmbunătățită în viitoarele versiuni de firmware ale acestui router.
Am observat o îmbunătățire semnificativă a vitezei și a variabilității transferurilor atunci când am trecut la banda de 5 GHz și standardul Wi-Fi 5 în aceeași cameră. Un rezultat mult mai bun.
Atunci când am trecut la Wi-Fi 6 pe banda de 5 GHz, performanța routerului a fost excelentă. Ne-am bucurat de un transfer ultra-rapid și foarte stabil.
Această comparație evidențiază focusul companiei ASUS în a oferi o experiență foarte bună pe frecvența wireless de 5 GHz, folosind standardele Wi-Fi 6 și Wi-Fi 5. Standardul Wi-Fi 4 pare să nu fi fost deloc o prioritate pentru acest router.
Suntem foarte mulțumiți de experiența de utilizare a ASUS TUF-AX5400, mai ales pe standardul Wi-Fi 6. Performanța rețelei wireless este foarte bună pe banda de 5 GHz.
Pentru mai multe detalii despre performanța oferită de ASUS TUF-AX5400 în lumea reală, inclusiv comparații cu alte modele de routere wireless, mergi la următoarea pagină a acestui review.