Review Samsung Galaxy Z Flip5: Telefonul pliabil se maturizează!

recenzie
Review Samsung Galaxy Z Flip5: Telefonul pliabil se maturizează!
Rating

Piața smartphone-urilor pliabile de bună calitate a devenit mai competitivă ca niciodată, iar noi avem la dispoziție tot felul de opțiuni, inclusiv la prețuri mai accesibile ca niciodată. Aceasta este o tendință pozitivă și sper că va continua. Ediția din acest an a Samsung Galaxy Z Flip5 aduce câteva noutăți interesante, precum un ecran frontal mult mai mare și un design diferit al balamalei. Dar sunt acestea suficiente pentru a te face să vrei să cumperi Galaxy Z Flip5? Citește această recenzie și află:

Reclamă

Samsung Galaxy Z Flip5: Pentru cine este o alegere potrivită?

Acest smartphone este o alegere bună pentru:

  • Cei care apreciază formatul portabil și designul său pliabil
  • Persoanele interesate de dispozitive la modă, care ies în evidență
  • Utilizatorii care vor noi modalități de a face fotografii și clipuri video
  • Cei care caută un smartphone cu performanțe excelente

Pro și contra

Iată cele mai bune aspecte ale lui Samsung Galaxy Z Flip5:

Vezi prețul:
  • Design flexibil care arată bine
  • Ecran frontal (secundar), care permite noi moduri de utilizare a telefonului
  • Asistență software excelentă pe termen lung
  • Performanță de top
  • Rezistență la apă certificată IPX8

Există și câteva dezavantaje de luat în considerare:

  • Încărcare „rapidă” lentă
  • Fără zoom optic, stabilizare optică a imaginii doar pe camera principală
  • Incompatibil cu Samsung Dex
Notă produs 4/5

Verdict

Gama Galaxy Z Flip evoluează în mod constant de la o generație la alta, iar Flip5 nu face excepție de la această regulă. Deși noul model nu schimbă prea multe lucruri față de predecesorul său, acesta aduce îmbunătățiri în câteva domenii cheie, care-l fac un telefon mai bun și îl mențin competitiv pe o piață din ce în ce mai aglomerată. Samsung Galaxy Z Flip5 este unul dintre cele mai bune telefoane de pe piața telefoanelor pliabile, iar dacă vrei să faci pasul, vei avea parte de cea mai bine pusă la punct experiență disponibilă în prezent. Dacă ești dispus(ă) să încerci un nou mod de a folosi un smartphone, Samsung Galaxy Z Flip5 este dispozitivul potrivit pentru tine.

Despachetarea lui Samsung Galaxy Z Flip5

La fel ca predecesorul său și ca majoritatea celorlalte smartphone-uri Samsung din zilele noastre, Galaxy Z Flip5 sosește într-o cutie neagră simplă, realizată din carton reciclat. Pe capacul de sus, poți vedea o imagine a dispozitivului și numele acestuia. Pe lateralele cutiei, găsești doar câteva informații, precum numărul modelului, codul IMEI și numărul de serie al telefonului.

Cutia lui Samsung Galaxy Z Flip5

Cutia lui Samsung Galaxy Z Flip5

Deschide cutia și vei vedea Galaxy Z Flip5, ambalat într-un strat de protecție, și o altă cutie de carton mai mică, pe care este imprimat logoul Samsung.

Reclamă

Când despachetezi totul, găsești următoarele elemente: Galaxy Z Flip5, cablul său USB-Type C, instrumentul pentru extragerea cartelei SIM, ghidul de pornire rapidă, garanția și alte pliante. Din păcate, nu există un încărcător în pachetul acestui telefon și nici o husă de protecție.

Tot ce găsești în interiorul cutiei

Tot ce găsești în interiorul cutiei

Este de apreciat că Samsung folosește materiale reciclate pentru ambalaje. Deși abordarea companiei este practică, iar ambalajul arată bine, experiența de despachetare este sub așteptări, deoarece nu găsești un încărcător sau alte accesorii în interiorul cutiei.

Design și calitatea construcției

Samsung Galaxy Z Flip5 este un upgrade relativ ambițios față de predecesorul său. În timp ce designul său general a rămas același, ecranul frontal (secundar) a fost extins considerabil, de la 1,9 inci pe Flip4 la 3,4 inci, și este protejat de Gorilla Glass Victus 2. Poziționarea sistemului de camere din spate a fost, de asemenea, schimbată de la verticală la orizontală.

Balamaua este diferită pe Flip5

Balamaua este diferită pe Flip5

Mecanismul de pliere a fost, de asemenea, modificat, iar acum nu mai are niciun gol. Această schimbare va fi pe placul multora, chiar dacă nu contribuie neapărat la creșterea durabilității ecranului pliabil. Însă, noua ramă de aluminiu blindată a crescut rezistența la căderi și la zgârieturi, iar Flip5 este certificat IPX8 pentru rezistență la apă. Asta înseamnă că dispozitivul poate fi scufundat în apă până la 1,5 metri timp de 30 de minute.

Reclamă

Noul mecanism de pliere face, de asemenea, ca telefonul să fie mai subțire cu 2 mm față de predecesorul său. Atunci când este pliat, Samsung Galaxy Z Flip5 are dimensiunile de 85,1 x 71,9 x 15,1 mm.

Golul a dispărut!

Golul a dispărut!

Atunci când este desfăcut, Flip5 are dimensiuni de 165,1 x 71,9 x 6,9 mm. De asemenea, cântărește doar 187 de gram. După cum poți vedea în imaginea de mai jos, spatele dispozitivului (cel fără ecran) poate fi disponibil în diferite culori și este și el protejat de Gorilla Glass Victus 2.

Partea din spate este protejată de Gorilla Glass Victus 2

Partea din spate este protejată de Gorilla Glass Victus 2

Samsung Galaxy Z Flip5 este disponibil în următoarele culori: Mint (Mentă), Graphite (Grafit), Lavender (Lavandă) și Cream (Crem). Le poți vedea în imaginea de mai jos. Există, de asemenea, câteva culori exclusive Samsung, pe care le puteți obține doar la achiziționarea telefonului de pe site-ul lor: Gray (Gri), Blue (Albastru), Green (Verde) și Yellow (Galben).

Culorile în care este disponibil Samsung Galaxy Z Flip5

Culorile în care este disponibil Samsung Galaxy Z Flip5

În partea de jos a lui Galaxy Z Flip5, se află portul USB-Type C, difuzorul principal și două microfoane. În partea de sus, găsești un al treilea microfon. Un mic inconvenient vizibil în imaginea de mai jos este că telefonul adună destul de ușor praf și murdărie între camerele din spate. Pune-l și scoate-l din buzunar de câteva ori și vei observa murdăria. Asta înseamnă că trebuie să cureți dispozitivul în mod regulat.

Murdăria se adună rapid între camere

Murdăria se adună rapid între camere

În partea dreaptă a telefonului, se află butonul de pornire și comutatorul de volum. Butonul de pornire are și rol de cititor de amprente și este util atunci când vrei să deblochezi Galaxy Z Flip5 cât mai repede posibil.

Îmi place să deschid acest telefon :)

Îmi place să deschid acest telefon 🙂

În partea stângă, vei găsi doar tava SIM. Telefonul oferă conectivitate dual SIM, dar cel de-al doilea SIM trebuie să fie un eSIM. Din păcate, nu primești un slot pentru carduri microSD și nu poți extinde spațiul de stocare disponibil.

În partea stângă, găsești tava SIM

În partea stângă, găsești tava SIM

Când deschizi telefonul, observi că în partea de sus a ecranului, se află difuzorul pentru ureche, care acționează ca un difuzor stereo. Există, de asemenea, un mic orificiu în partea de sus, chiar sub difuzor, unde se află camera selfie.

Observă camera selfie din partea de sus

Observă camera selfie din partea de sus

Îmi place cum arată Samsung Galaxy Z Flip5 și senzația pe care o ai când îl ții în mână. Formatul său îl face ușor de folosit cu o singură mână și este ușor de ținut în buzunar.

Reclamă

Specificații hardware

Samsung Galaxy Z Flip5 include toate cele mai recente echipamente hardware de top: are un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen2 pentru Galaxy și un cip grafic Adreno 740, precum și 8 GB de memorie RAM și 256 sau 512 GB de spațiu de stocare pentru firmware. Ecranul frontal (secundar) de 3,4 inchi folosește un panou Super AMOLED cu o rezoluție de 720 x 748 pixeli, o rată de refresh de 60 Hz și o luminozitate maximă de 1600 de niți.

Samsung Galaxy Z Flip5 are un ecran secundar frumos

Samsung Galaxy Z Flip5 are un ecran secundar frumos

Ecranul pliabil are o dimensiune de 6,7 inci și folosește un panou Dynamic AMOLED 2x, cu certificare HDR10+, cu o rată de refresh adaptativ de până la 120 Hz, o rezoluție de 1080 x 2640 pixeli și o luminozitate maximă de 1750 niți. În timp ce ecranul de acoperire are un PPI de 306, ecranul principal are o densitate a pixelilor de 425 ppi. Dacă acest termen este prea tehnic, iată ce înseamnă PPI și de ce contează.

Samsung Galaxy Z Flip5 deschis

Samsung Galaxy Z Flip5 deschis

Sistemul de camere nu s-a schimbat față de modelul de anul trecut. Avem aceeași cameră frontală de 10 megapixeli, cu o diafragmă f/2.2, capabilă să înregistreze video la o rezoluție maximă de 4K și 30 de cadre pe secundă.

Utilizarea camerei frontale

Utilizarea camerei frontale

Ambele camere principale au 12 megapixeli. Una dintre ele are un obiectiv wide, cu o diafragmă de f/1.8 și stabilizare optică a imaginii, în timp ce a doua are un obiectiv ultrawide, cu o diafragmă de f/2.2. Din păcate, nu există zoom optic; avem parte doar de un zoom digital de până la 10x. Samsung Galaxy Z Flip5 nu dispune de zoom optic, iar asta este destul de dezamăgitor pentru un smartphone din gama sa de preț.

Poți face fotografii de pe ecranul frontal (secundar)

Poți face fotografii de pe ecranul frontal (secundar)

În ceea ce privește conectivitatea, avem Wi-Fi 6E, ceea ce este excelent, Bluetooth 5.3, GPS și NFC. Bateria are o capacitate mică, de numai 3700 mAh, iar telefonul necesită un încărcător rapid Samsung de 25W, ceea ce înseamnă că se încarcă destul de lent comparativ cu multe alte smartphone-uri. Partea bună este că beneficiezi, de asemenea, de încărcare wireless de 15W și poți încărca wireless invers accesoriile, precum Galaxy Buds2 Pro. Pentru mai multe informații tehnice despre acest smartphone, accesează pagina sa oficială: Galaxy Z Flip5.

Acum că știi noțiunile de bază despre cum arată telefonul și ce se află în el, mergi la pagina următoare a acestei recenzii pentru a vedea experiența mea cu Samsung Galaxy Z Flip5, ce am descoperit despre camerele sale și rezultatele obținute de smartphone în câteva benchmarkuri.

Descoperă: Smartphone Android Hardware Recenzii Recomandate