2 metode pentru a schimba combinațiile de taste folosite pentru Bara Jocuri

2 metode pentru a schimba combinațiile de taste folosite pentru Bara Jocuri

În Windows 10 Creators Update, noua Bară Jocuri face viața gamerilor să fie mai ușoară și mai plăcută. Acest instrument îți dă posibilitatea de a înregistra clipuri din jocuri, de a face capturi de ecran și chiar și de a face livestreaming cu jocul pe care îl joci. Toate acestea sunt posibile prin simpla apăsare a câteva taste. Tastele implicite asociate pentru Bara Jocuri ar trebui să fie destul de ușor de ținut minte și de folosit. Totuși, unii gameri preferă să personalizeze absolut tot ce se poate, așa că ei vor vrea să schimbe și combinațiile de taste folosite pentur Bara Jocuri. Iată cum se face asta:

Reclamă

Bara Jocuri se găsește în Windows 10 Creators Update sau mai nou

Bara Jocuri este inclusă în Windows 10 Creators Update, care este disponibil gratuit, pentru toți utilizatorii de Windows 10, începând cu 11 Aprilie 2017. Dacă folosești o versiune mai veche de Windows 10, nu ai acces la această caracteristică, așa că îți recomandăm să îți actualizezi sistemul de operare. Dacă ai Windows 10 Creators Update, dar nu știi ce este Bara Jocuri și ce poate ea să facă, îți recomandăm să citești acest ghid: 5 lucruri pe care le poți face cu noul Game Bar (Bara de joc) din Windows 10.

Care sunt combinațiile de taste implicite folosite pentru Bara Jocuri din Windows 10?

Înainte de a merge mai departe și a vedea cum se schimbă combinațiile de taste implicite folosite de Bara Jocuri, iată care sunt cele setate automat de către Windows 10:

  • Deschidere bară Jocuri - se face prin apăsarea tastelor Windows + G
  • Realizare captură de ecran - Windows + Alt + Print Screen
  • Înregistrați acest lucru - Windows + Alt + G
  • Începere/oprire înregistrare - se face prin apăsarea tastelor Windows + Alt + R
  • Afișare cronometru înregistrare - Windows + Alt + T
  • Microson pornit/oprit - apasă Windows + Alt + M
  • Începere/oprire difuzare - Windows + Alt + B
  • Afișează camera atunci când difuzez - apasă tastele Windows + Alt + W.

Acum hai să vedem cum se schimbă combinațiile de taste folosite pentru Bara Jocuri.

1. Cum setezi combinații de taste care să fie folosite pentru Bara Jocuri, în aplicația Setări

Pentru a face Bara Jocuri să răspundă la combinațiile tale de taste, va trebui să o configurezi și o metodă de a o face începe cu deschiderea aplicației Setări. O cale rapidă de a o deschide este să apeși pe iconița în formă de rotiță dințată din Meniul Start, sau să apeși pe tastele Windows + I de pe tastatură.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

În aplicația Setări, deschide categoria Jocuri și apasă pe Bară Jocuri din stânga ferestrei.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

Apoi, în partea dreaptă a ferestrei, mergi la secțiunea Comenzi rapide tastatură. Aici poți să vezi care sunt toate combinațiile de taste disponibile pentru Bara Jocuri și este și locul în care poți să îți adaugi și combinațiile tale de taste.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

Pentru a adăuga o comandă rapidă de taste pentru o anumită acțiune a Barei Jocuri, apasă pe câmpul din dreptul ei, numit Comanda dvs. Rapidă. Apoi, apasă pe tastele pe care vrei să le folosești pentru ea. De exemplu, dacă ai vrea să poți să deschizi Bara Jocuri cu combinația de taste Alt + F12, ar trebui să apeși pe câmpul Comanda dvs. Rapidă de lângă Deschide bară Jocuri, după care să apeși pe tastele Alt + F12.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

Adaugă toate combinațiile de taste pe care vrei să le folosești pentru Bara Jocuri și, când ai terminat, apasă pe butonul Salvare din partea de jos a ferestrei.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

Dacă te-ai răzgândit și nu mai vrei să folosești combinațiile de taste personalizate pe care le-ai setat, poți să apeși pe butonul Resetați ca să le elimini. Nu uita că, deși ai configurat noi comenzi rapide de taste pentru acțiunile oferite de Bara Jocuri, cele implicite vor continua să funcționeze și ele.

Reclamă

2. Cum setezi combinații de taste care să fie folosite pentru Bara Jocuri, în aplicația Xbox

Poți, de asemenea, să folosești aplicația Xbox pentru a adăuga combinații de taste personalizate pentru acțiunile din Bara Jocuri din Windows 10. Începe prin a deschide aplicația Xbox, apăsând pe dala sa din Meniul Start.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

Deschide Setările apăsând pe iconița în formă de roată dințată din partea stânga jos a ferestrei aplicației Xbox.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

Apasă pe fila DVR jocuri din partea de sus a ferestrei și vei vedea o listă de Comenzi rapide de la tastatură care sunt asociate cu Bara Jocuri.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

Pentru a îți adăuga propriile combinații de taste pentru o acțiune din Bara Jocuri, apasă pe câmpul Comanda dvs. rapidă din dreptul ei și apoi apasă pe tastele pe care vrei să le folosești drept scurtătură. Fă acest lucru pentru fiecare combinație de taste pe care vrei să o adaugi și apasă butonul Salvare de la sfârșit, pentru a îți salva setările.

Windows 10, Bara Jocuri
Windows 10, Bara Jocuri

Asta a fost tot! Nu uita că deși ți-ai adăugat propriile combinații de taste pentru acțiunile din Bara Jocuri, comenzile rapide implicite de tastatură din Windows 10 vor funcționa în continuare. De asemenea, dacă te răzgândești, apasă pe butonul Resetare și Windows 10 va folosi doar combinațiile de taste implicite din Bara Jocuri.

Concluzie

Acum știi cum să adaugi comenzi rapide de tastatură pentru acțiunile din Bara Jocuri pe care le poți face în Windows 10. Dacă întâmpini probleme sau ai întrebări, lasă-ne un comentariu mai jos.

Descoperă: Divertisment Ghiduri Programe Windows