Cum tipăresc la imprimantă o pagină web, fără reclame?

Navighezi pe internet și ai găsit un articol interesant? Vrei să-l printezi, dar te deranjează faptul că se tipărește cu toate reclamele și coloanele în plus, de pe saitul pe care-l vizitezi? În acest ghid îți arătăm cum tipărești orice pagină web, de pe orice sait, fără reclame și alte elemente de care nu ai nevoie. Vom arăta cum se face asta în toate navigatoarele web importante: Google Chrome, Mozilla Firefox, Microsoft Edge și Opera. Să începem:

Cum tipăresc o pagină web fără reclame, în Google Chrome

Sunt multe metode prin care poți lista la imprimantă o pagină web, din Google Chrome, fără reclame. Una dintre cele mai rapide metode implică instalarea extensiei Reader View. Dă clic sau apasă pe "Add to Chrome" și confirmă-ți alegerea.

Instalează Reader View în Google Chrome

Dupa ce ai instalat extensia Reader View în Google Chrome, încarcă orice pagină web dorești să tipărești. Derulează pagina până la finalul său, pentru a te asigura că algoritmii de lazy loading (încărcare lentă) pentru imagini și alte tipuri de conținut multimedia, nu afectează negativ rezultatul ce va fi tipărit. Apoi, apasă pe butonul Reader View din colțul din dreapta al barei de adrese.

Dă clic pe butonul Reader View în Google Chrome

Aceeași pagină este reîncărcată în Reader View, fără reclame, coloane laterale și alte elemente care nu fac parte din conținutul paginii respective.

Tipărește o pagină web folosind Reader View în Google Chrome

Pentru a începe procesul de listare la imprimantă, apasă tastele CTRL+P sau dă clic pe butonul de printare din bara de unelte a Reader View.

Cum tipăresc o pagină web fără reclame, în Mozilla Firefox

Mozilla Firefox are un Reader View inclus în nucleul său. Mai întâi încarcă pagina web pe care vrei să o tipărești și derulează-i conținutul până la final, astfel încât toate elementele să fie încărcate. Apoi, dă clic sau apasă pe butonul "Comută pe modul de lectură" din bara de adrese, ori apasă tasta F9.

Comută pe modul de lectură în Mozilla Firefox

Aceeași pagină web este încărcată în modul de lectură, care elimină reclamele și alte elemente neimportante.

Tipărește pagina web din modul de lectură al Mozilla Firefox

Pentru a începe procesul de tipărire, apasă CTRL+P pe tastatură și alege opțiunile de tipărire pe care le vrei. Pagina respectivă va fi redată la imprimantă la fel cum o vezi în Modul de lectură.

Cum redau la imprimantă o pagină web, fără reclame, în Microsoft Edge

Microsoft Edge are o funcție numită "Imprimare fără aglomerare". Pentru a o folosi, mai întâi vizitează pagina web pe care vrei să o listezi și deruleaz-o până la final, pentru a te asigura că se încarcă toate elementele de pe ea. Apoi, apasă tastele CTRL+P sau dă clic pe "Setări și altele" și alege Imprimare. În dialogul pentru tipărirea paginii, derulează în jos lista de setări disponibile și apasă pe "Imprimare fără aglomerare".

Caută Imprimare fără aglomerare în Microsoft Edge

Alege Activată și vei vedea o previzualizare a ceea ce urmează să tipărești, pe partea dreaptă. Dacă ești satisfăcut(ă) de rezultat, apasă Imprimare și ai terminat.

Tipărește fără reclame în Microsoft Edge

Microsoft Edge are și o Vizualizare citire pe care o poți folosi pentru aceeași sarcină. Mai întâi încarcă pagina web pe care vrei să o tipărești. Apoi, apasă pe butonul Vizualizare citire din bara de adrese, ori apasă tastele CTRL+SHIFT+R de pe tastatură.

Activează Vizualizarea citire în Microsoft Edge

Aceeași pagină web este încărcată din nou în Vizualizarea citire, fără reclame și alte elemente inutile. Apoi, apasă butonul Tipărire sau apasă tastele CTRL+P de pe tastatură, pentru a începe procesul de listare la imprimantă.

Tipărește o pagină web folosind Vizualizarea citire din Microsoft Edge

Cum tipăresc o pagină web fără reclame, în Opera

Și în Opera, cea mai bună idee este să instalezi extensia Reader View. Apasă pe butonul "Add to Opera" și confirmă-ți alegerea.

Instalează Reader View în Opera

După ce s-a instalat extensia respectivă, vizitează pagina web pe care vrei să o redai la imprimantă. Apoi, apasă pe butonul Reader View din partea dreaptă a barei de adrese.

Activează Reader View în Opera

Pagina web este reîncărcată folosind Reader View și acum nu mai are reclame și alte elemente de care nu ai nevoie. Apasă CTRL+P pe tastatură sau folosește butonul pentru tipărire din Reader View, pentru a pornit procesul de redare la imprimantă.

Tipărește folosind Reader View în Opera

Dacă ești în căutarea altor metode care nu țin de un anumit navigator web, citește următoarele secțiuni ale acestui articol.

Folosește PrintFriendly.com în toate navigatoarele web

Această metodă funcționează în orice browser web, chiar și într-unul mai vechi precum Internet Explorer. Mai întâi vizitează pagina pe care vrei să o tipărești și copiază-i adresa URL. După aceea, deschide o filă nouă și vizitează printfriendly.com. Lipește adresa URL a paginii web și apasă butonul Preview (Previzualizare).

Lipește adresa URL în printfriendly.com

Vezi o previzualizare a paginii pe care urmează să o tipărești, fără reclame. Derulează în jos și elimină alte elemente pe care nu dorești să le tipărești, iar apoi dă clic pe butonul Print.

Previzualizarea generată de printfriendly.com

Unele saituri web oferă tipărire fără reclame și alte elemente

Unele saituri precum Digital Citizen România, oferă o versiune specială a articolelor lor, pentru redarea la imprimantă, care nu include reclamele, coloanele din laterale și alte elemente neimportante. Pentru a vedea ce înseamnă acest lucru, derulează acest articol până la final și apoi apasă tastele CTRL+P de pe tastatură. Vezi previzualizarea pentru tipărire din dreapta. Poți observa că reclamele nu sunt tipărite, ci doar conținutul articolelor noastre.

Digital Citizen România oferă în mod implicit tipărirea fără reclame

Alte saituri web oferă și ele funcții similare, deși numărul lor nu este foarte mare.

Ce metodă preferi pentru a tipări o pagină web, fără reclame?

Nicio metodă nu este perfectă și uneori rezultatele pot fi dezamăgitoare. Dar, soluția care a funcționat cel mai bine pentru noi este utilizarea printfriendly.com. La final, spune-ne despre metodele pe care le preferi pentru a rezolva această problemă. De asemenea, dacă știi și alte soluții, nu ezita să le împărtășești într-un comentariu.