Ce versiune de Google Chrome am? 7 feluri de a afla

Google Chrome este în acest moment liderul incontestabil al browserelor web. Probabil că folosești Google Chrome pe calculatorul de acasă, pe cel de la serviciu sau pe dispozitive mobile. Actualizarea sa la ultima versiune este crucială pentru securitate și performanță. Hai să aflăm cum poți să verifici versiunea de Google Chrome pe care o ai instalată în Windows, Android sau iOS (iPhone sau iPad) pentru a te asigura că folosești ultima versiune:

NOTĂ: Acest ghid se referă la Google Chrome pentru Windows, Android și iOS (iPhone sau iPad). Unele metode merg în toate cele trei sisteme de operare, altele doar în unul sau două. La fiecare metodă precizăm la care sisteme de operare se aplică.

1. Vezi versiunea Chrome folosind chrome://version (toate sistemele de operare)

Deschide Google Chrome și tastează "chrome://version" în bara de adresă (fără ghilimele). Apoi apasă Enter pe tastatură. Chrome afișează o pagină unde numărul de versiune este afișat după textul "Google Chrome".

Folosirea chrome://version în Windows, Android și iOS

2. Află versiunea Google Chrome folosind setările aplicației (toate sistemele de operare)

Poți să afișezi versiunea de Google Chrome din setările ei. În Chrome pentru Windows, deschide meniul "Personalizați și controlați Google Chrome" apăsând butonul din colțul dreapta sus reprezentat de trei puncte verticale. Mergi apoi la Setări.

Deschide Setări în Google Chrome pentru Windows

În pagina Setări, deschide Meniul principal apăsând cele trei linii orizontale din colțul stânga sus al paginii.

Deschide Meniul principal de Setări în Google Chrome pentru Windows

Alege opțiunea Despre Chrome de la sfârșitul meniului.

Despre Chrome

Chrome deschide pagina Despre Chrome în fila Setări.

În partea de sus a paginii, Google Chrome afișează o linie care îți spune care este Versiunea sa.

Versiunea Google Chrome afișată în Windows

Pe un dispozitiv Android, deschide aplicația Chrome și apasă butonul de meniu din colțul dreapta sus (trei puncte verticale).

Deschide meniul în Google Chrome pentru Android

În meniul care se deschide, apasă pe Setări.

Deschide Setări în Google Chrome pentru Android

Derulează pe ecranul Setări și apasă pe Despre Chrome (ultima opțiune).

Apasă pe Despre Chrome

Pe pagina următoare, versiunea este afișată în partea de sus sub textul Versiunea aplicației.

Versiunea de Google Chrome afișată în Android

Pe un iPhone sau iPad, deschide aplicația Google Chrome. În colțul din dreapta jos, apasă pe butonul de meniu (trei linii orizontale) și în meniu apasă Setări.

Apasă Setări în Google Chrome pentru iOS

În meniul Setări, apasă Google Chrome.

Accesează Google Chrome în Setări pentru iOS

Se afișează pagina Despre Chrome. Versiunea este pe ultima linie care începe cu textul Versiunea.

Versiunea de Google Chrome afișată în iOS

3. Vezi versiunea de Google Chrome folosind aplicația Setări (Windows și Android)

Atât Windows cât și Android permit gestiunea aplicațiilor instalate folosind aplicația fiecăruia de Setări. În Windows 10, deschide aplicația Setări. În fereastra aplicației Setări, deschide secțiunea Aplicații.

Deschide Aplicații în Setări din Windows 10

Derulează în jos prin lista de aplicații instalate până găsești Google Chrome. Dă clic pe ea. Versiunea apare sub numele browserului.

Versiunea de Google Chrome în aplicația Setări din Windows 10

În Android, deschide aplicația Setări. Caută textul "aplicații" în Setări și alege Aplicații sau Aplicații și notificări în lista de rezultate.

Deschide setările pentru aplicații în Android

Derulează în jos până găsești înregistrarea pentru Chrome în lista de aplicații și apasă pe ea.

Google Chrome în lista de aplicații instalate pe Android

Versiunea de Google Chrome este afișată în partea de sus a ecranului sau la bază în funcție de versiunea de Android pe care o ai.

Detaliile aplicației Google Chrome în Android

4. Verifică versiunea de Google Chrome folosind chrome://system (doar Windows)

Tastează "chrome://system" în bara de adresă din Google Chrome pentru Windows. Chrome afișează o pagină Despre sistem care conține versiunea de Google Chrome în prima linie de detalii.

Versiunea de Google Chrome în pagina Despre sistem

5. Găsește versiunea de Google Chrome verificând detaliile fișierului chrome.exe (doar în Windows)

O altă metodă de a afla versiunea de Google Chrome în Windows este să vezi proprietățile fișierului său executabil în Explorer (Windows 10 și Windows 8.1) sau Windows Explorer (Windows 7). Deschide File Explorer sau Windows Explorer și navighează la "C:\Program Files (x86)\Google\Chrome\Application". Acolo găsești fișierul chrome.exe.

Deschide-i fereastra de proprietăți cu un dublu-clic (sau apăsând prelung) pe numele său și alegând Proprietăți din meniul contextual.

Deschide proprietățile pentru chrome.exe în Windows

În fereastra Proprietăți chrome, selectează fila Detalii și verifică câmpul Versiune fișier sau câmpul Versiune produs pentru a găsi versiunea instalată pe PC-ul tău.

Versiunea de Google Chrome

6. Obține versiunea de Google Chrome folosind Linia de comandă sau PowerShell (doar în Windows)

O altă metodă care poate fi folosită în Windows de la Linia de comandă sau PowerShell extrage informația de versiune din regiștri (registry). Comanda este reg query "HKLM\SOFTWARE\Wow6432Node\Microsoft\Windows\CurrentVersion\Uninstall\Google Chrome"

Rezultatul comenzii arată ca cel de mai jos:

Vezi versiunea de Google Chrome în Linia de comandă

7. Vezi versiunea de Google Chrome folosind Panoul de comandă (doar în Windows)

Deschide Panou de comandă și tastează programe în caseta de căutare din dreapta sus. Apoi dă clic pe "Afișarea programelor instalate pe computer" în lista de rezultate.

Caută programe în Panoul de control

Identifică înregistrarea cu Google Chrome în lista de programe instalate. Versiunea este afișată în coloana a cincea a tabelului cu programe.

Google Chrome în lista de programe instalate în Windows

Ce versiune de Google Chrome folosești?

Ai aflat mai multe metode de a determina versiunea de Google Chrome care este instalată pe dispozitivul tău. Poți să faci asta dacă folosești Windows, Android sau iOS. Spune-ne ce te-a determinat să cauți versiunea de Google Chrome. Ești preocupat de securitatea dispozitivului tău sau ai alte motive? Lasă-ne un comentariu mai jos și hai să discutăm.