Protejează-te de ransomware cu Acces controlat la directoare din Windows 10

Protejează-te de ransomware cu Acces controlat la directoare din Windows 10

Ransomware-ul este una dintre cele mai periculoase forme de malware. Îți preia controlul asupra fișierelor și folderelor și te forțează să plătești sume mari de bani pentru a le recupera. Chiar și după ce plătești, nu poți fi sigur că îți vei recupera datele. Microsoft a început să vadă cât de periculoase sunt aceste atacuri pentru utilizatorii săi și a decis să ia măsuri: în Windows 10, Antivirusul Microsoft Defender include o caracteristică numită "Acces controlat la directoare", creată special pentru a proteja utilizatorii împotriva atacurilor ransomware. Poți accesa și administra modul în care "Acces controlat la directoare" îți protejează fișierele, folderele și zonele de memorie de pe dispozitivul tău, din aplicația Securitate Windows. Fără să mai pierdem timpul, iată cum te protejezi de ransomware cu funcția "Acces controlat la directoare" din Windows 10:

Reclamă

NOTĂ: Am creat acest tutorial folosind Windows 10 May 2020 Update. Dacă ai o versiune mai veche a sistemului de operare, unele opțiuni s-ar putea să lipsească pe dispozitivul tău, iar altele s-ar putea să poarte alte nume. Verifică ce build de Windows 10 ai și, dacă este necesar, instalează ultima actualizare disponibilă.

Ce este "Acces controlat la directoare" din Antivirusul Microsoft Defender?

În Windows 10, Antivirusul Microsoft Defender include o caracteristică numită "Acces controlat la directoare". Este creată cu scopul de a îți proteja datele importante de modificările neautorizate. Asta înseamnă că niciun program și nicio aplicație, inclusiv orice formă de malware, nu poate să altereze în vreun fel fișierele și folderele protejate.

"Acces controlat la directoare" poate să aibă grijă de siguranța tuturor fișierelor aflate în interiorul folderelor utilizatorului, dar poate să fie configurat să protejeze și alte foldere specificate de către tine. Dacă vrei să dai acces unui program sau unei aplicații pentru a face schimbări în acele foldere, poți să-l adaugi în lista de excluziuni din aplicația Securitate Windows.

Dacă un anumit program sau aplicație, inclusiv ransomware, încearcă să modifice fișierele aflate într-un folder protejat, Antivirusul Microsoft Defender te notifică imediat și îți cere să confirmi că permiți acea modificare. Dacă nu o permiți, fișierele nu sunt afectate de modificări neautorizate.

Cum te protejezi de ransomware în Windows 10 cu "Acces controlat la directoare"

Poți să activezi "Acces controlat la directoare" în aplicația Securitate Windows. Începe prin a o deschide: o metodă rapidă este să apeși pe scurtătura sa din Meniul Start. În Securitate Windows, deschide "Protecție antivirus și împotriva amenințărilor".

Protecție antivirus și împotriva amenințărilor în Securitate Windows
Protecție antivirus și împotriva amenințărilor în Securitate Windows

Pe pagina "Protecție antivirus și împotriva amenințărilor" din Securitate Windows, derulează până găsești secțiunea "Setări de protecție antivirus și împotriva amenințărilor". În ea, apasă pe linkul Gestionare setări.

Gestionare setări în secțiunea Setări de protecție antivirus și împotriva amenințărilor
Gestionare setări în secțiunea Setări de protecție antivirus și împotriva amenințărilor

Pe pagina*"Setări de protecție antivirus și împotriva amenințărilor"*, derulează până găsești caracteristica pe care o căutăm: "Acces controlat la directoare". Aici, aplicația Securitate Windows îți spune și despre ce este vorba: o folosești pentru a-ți proteja "fișierele, folderele și zonele de memorie de pe dispozitiv împotriva modificărilor neautorizate ale aplicațiilor neprietenoase". Apasă pe linkul "Gestionați accesul controlat al folderelor".

Linkul Gestionați accesul controlat al folderelor din Acces controlat la directoare
Linkul Gestionați accesul controlat al folderelor din Acces controlat la directoare

Acțiunea anterioară deschide o pagină nouă de setări numită "Protecție împotriva ransomware". Începe prin a-ți spune ce poți face: "Protejați fișierele împotriva amenințărilor precum ransomware și vedeți cum să restaurați fișierele în cazul unui atac". Apoi, vezi aceeași descriere a "Acces controla la directoare" pe care am menționat-o mai devreme și, sub ea, comutatorul de Activat/Dezactivat. Apasă pe comutator pentru a activa protecția ransomware oferită de Windows 10.

Activarea funcției de Acces controlat la directoare din Windows 10
Activarea funcției de Acces controlat la directoare din Windows 10

NOTĂ: Când activezi "Acces controlat la directoare", ți se cere să îți confirmi acțiunea printr-o notificare CCU (Control Cont Utilizator). După ce aprobi modificarea, caracteristica este activată și toate folderele implicite ale utilizatorilor din Windows 10 sunt protejate împotriva atacurilor de tip ransomware.

Reclamă

Cum vezi istoricul atacurilor ransomware

Când activezi facilitatea "Acces controlat la directoare", aplicația Securitate Windows afișează trei linkuri sub comutator. Primul dintre ele se numește "Blocare istoric". Dacă apeși pe el, Securitate Windows încarcă o pagină numită Istoric protecție unde îți arată acțiunile luate de Antivirusul Microsoft Defender.

Protecție ransomware Windows 10: Verifică istoricul de protecție
Protecție ransomware Windows 10: Verifică istoricul de protecție

Cum vezi ce foldere sunt protejate împotriva ransomware de către Antivirusul Microsoft Defender

Următorul link din "Acces controlat la directoare" se numește simplu "Foldere protejate". Apasă pe el și poți să vezi și să controlezi ce foldere sunt securizate de către Antivirusul Microsoft Defender.

Foldere protejate în Windows 10
Foldere protejate în Windows 10

Pe pagina "Foldere protejate", aplicația Securitate Windows începe prin a-i spune că "Folderele sistemului Windows sunt protejate în mod implicit." și că "Puteți să adăugați foldere protejate suplimentare". Apoi, ai un buton numit "+ Adăugare folder protejat" urmat de o listă relativ lungă de foldere care sunt protejate. În mod implicit, această listă conține toate folderele utilizatorilor din Windows 10: Documents (Documente), Pictures (Imagini), Videos (Clipuri video), Music (Muzică) și Favorites (Preferate).

Lista de foldere protejate de Windows 10 împotriva ransomware
Lista de foldere protejate de Windows 10 împotriva ransomware

Folderele protejate implicit nu pot fi eliminate din listă, dar poți să adaugi foldere noi, astfel încât Antivirusul Microsoft Defender să le protejeze de modificările neautorizate.

Reclamă

Cum adaugi foldere noi la lista de "Foldere protejate"

Pentru a adăuga un folder nou la lista protejată, apasă pe butonul "+ Adăugare folder protejat".

Adăugarea unui folder nou la lista de foldere protejate împotriva ransomware
Adăugarea unui folder nou la lista de foldere protejate împotriva ransomware

Alege ce folder vrei să protejezi și apoi apasă pe butonul "Selectare Folder".

Selectarea folderului protejat împotriva ransomware în Windows 10
Selectarea folderului protejat împotriva ransomware în Windows 10

Folderul pe care l-ai selectat este apoi adăugat imediat la lista de foldere protejate de atacurile ransomware.

Folderul selectat este acum protejat împotriva ransomware
Folderul selectat este acum protejat împotriva ransomware

Cum elimini un folder din lista de "Foldere protejate"

Folderele implicite ale utilizatorilor nu pot fi eliminate din această listă. Totuși, cele adăugate de tine pot fi eliminate. Pentru a face asta, apasă pe unul dintre folderele din lista de "Foldere protejate" și apoi apasă pe butonul Eliminare.

Eliminarea unui folder din lista de protecție împotriva ransomware
Eliminarea unui folder din lista de protecție împotriva ransomware

Când alegi să elimini un folder din lista de foldere protejate, trebuie să îți confirmi acțiunea. Aplicația Securitate Windows îți spune în mod explicit că "Dacă eliminați acest folder, Acces controlat la directoare nu îl va mai putea proteja de modificări neautorizate.". Dacă tot mai vrei să faci asta, apasă pe OK. Altfel, apasă pe Anulare.

Confirmarea eliminării unui folder din lista de protecție împotriva ransomware
Confirmarea eliminării unui folder din lista de protecție împotriva ransomware

Cum permiți unei aplicații să facă modificări în folderele tale protejate (sau cum o adaugi la lista de permisiuni din "Acces controlat la directoare")

Mergând înapoi la secțiunea "Acces controlat la directoare" din aplicația Securitate Windows, cel de-al treilea link de sub comutatorul de activare/dezactivare te lasă să "Permi[te]ți unei aplicații să treacă de Acces controlat la directoare". Dacă apeși pe el, poți să treci pe lista de excluziuni o aplicație în care ai încredere, astfel încât ea să poată să facă modificări în folderele protejate.

Acordarea permisiunii unei aplicații în Acces controlat la directoare
Acordarea permisiunii unei aplicații în Acces controlat la directoare

În fereastra "Permiteți unei aplicații să treacă de Acces controlat la directoare", aflăm că "Majoritatea aplicațiilor dvs. vor fi permise de Acces controlat la directoare fără a le adăuga aici. Aplicațiile considerate de Microsoft ca fiind sigure sunt permise întotdeauna.". Asta este OK dar am fi preferat să știm care sunt aplicațiile pe care Microsoft le consideră prietenoase. Din păcate, nu am putut să găsim nicio listă nici pe internet și nici în Windows 10. Totuși, dacă se întâmplă ca una dintre aplicațiile tale să fie blocate de către caracteristica "Acces controlat la directoare", poți să o adaugi manual aici pentru a îi permite accesul la folderele tale protejate. Pentru a face asta, apasă pe butonul "Adăugați o aplicație permisă".

Permiterea trecerii unei aplicații de Acces controlat la directoare
Permiterea trecerii unei aplicații de Acces controlat la directoare

Când apeși pe acest buton, Securitate Windows îți arată un meniu cu două opțiuni: "Aplicații blocate recent" și "Răsfoire în toate aplicațiile".

Opțiunile Aplicații blocate recent și Răsfoire în toate aplicațiile
Opțiunile Aplicații blocate recent și Răsfoire în toate aplicațiile

Dacă selectezi "Aplicații blocate recent", Securitate Windows îți arată o listă cu aplicațiile cărora le-a fost interzis de curând accesul la folderele protejate. Dacă aplicația pe care vrei să o adaugi la excluziuni este aici, apasă pe butonul plus din stânga ei pentru a-i permite să facă modificări în folderele protejate.

Permiterea unei aplicații de a trece de Acces controlat la directoare din Windows 10
Permiterea unei aplicații de a trece de Acces controlat la directoare din Windows 10

Dacă aplicația căreia vrei să-i permiți accesul nu apare în listă, apasă pe linkul "Răsfoire în toate aplicațiile" sau mergi înapoi și selectează aceeași opțiune din lista "Adăugați o aplicație permisă". Apoi, navighează prin calculatorul sau dispozitivul tău, selectează aplicația căreia vrei să îi permiți accesul și apasă pe butonul Deschidere.

Selectarea unei aplicații căreia îi este permis să facă modificări în folderele protejate
Selectarea unei aplicații căreia îi este permis să facă modificări în folderele protejate

După ce ai permis accesul aplicației la folderele tale protejate, ea apare într-o listă din fereastra "Permiteți unei aplicații să treacă de Acces controlat la directoare" a aplicației Securitate Windows.

Aplicații permise în Acces controlat la directoare
Aplicații permise în Acces controlat la directoare

Cum elimini o aplicație din lista "Acces controlat la directoare"

Dacă nu mai vrei să permiți accesul unei aplicații la folderele tale protejate, apasă pe numele aplicației respective și apoi pe butonul Eliminare.

Eliminarea unei aplicații din lista Acces controlat la directoare
Eliminarea unei aplicații din lista Acces controlat la directoare

Aplicația este scoasă imediat din lista de aplicații care au voie să facă modificări în folderele protejate.

Tu folosești protecția ransomware din Windows 10?

Acum știi ce este caracteristica "Acces controlat la directoare" din Windows 10, cum o activezi și cum o configurezi. După cum vezi, nu este dificil și securitatea pe care o primești poate fi salvatoare în anumite situații. Până la urmă, ransomware-ul este una dintre cele mai rele boli cibernetice ale ultimului deceniu. Dacă ai ceva de adăugat la articolul nostru, nu ezita să o faci în comentariile de mai jos.

Descoperă: Securitate Ghiduri Programe Recomandate Sistem și Securitate Windows