Ce este Telnet și pentru ce mai este folosit?

În timp ce navigai pe internet, este posibil să te fi întâlnit cu termenul Telnet. Poate că unii oameni au glumit pe seama sa, iar alții poate că s-au distrat. Alții s-ar putea să-l folosească în continuare pentru că sunt nostalgici și își amintesc cu plăcere de zilele de demult ale tehnologiei. Acest articol este pentru cei care nu știu ce este Telnet și care este „relevanța” sa în internetul modern. Îți prezentăm câteva lucruri despre istoria Telnet, ce implicații are folosirea sa asupra securității, precum și câteva utilizări actuale ale acestui bătrân al internetului:

Ce este Telnet?

Cum sună o definiție pentru Telnet care să fie ușor de înțeles? Ei bine, Telnet este un protocol de rețea simplu, bazat pe text. Telnet a fost și este încă folosit pentru accesarea de la distanță a calculatoarelor, folosind rețele bazate pe TCP/IP, precum internetul. Telnet a fost creat și lansat în 1969 și, istoric vorbind, putem spune că a fost primul internet.

În zilele de demult, trebuia să te deplasezi fizic la locația unui server pentru a-i accesa datele. Acest lucru însemna, printre altele, că trebuia să petreci timp sosind la locația lui și apoi trebuia să aștepți să-ți vină rândul să lucrezi cu serverul. Chiar dacă serverul avea puterea hardware să facă mai multe lucruri în același timp, nu puteai să îl folosești la maximum pentru că trebuia să aștepți ca ceilalți să-și termine munca mai întâi. În multe circumstanțe, nu puteai nici măcar să atingi serverul propriu-zis. Trebuia să înmânezi cererea ta unui lucrător și apoi să revii pentru a ridica informațiile cerute după ce au fost imprimate pe hârtie.

O conexiune Telnet făcută în Windows 11

Telnet a adus schimbări importante. Folosirea sa însemna că era posibilă conectarea simultană la server a mai multor utilizatori. Pentru a se conecta la server, utilizatorii aveau nevoie doar de acces la un terminal, care putea fi cel mai simplu și mai ieftin calculator disponibil. Acest calculator nu avea nevoie de hardware puternic, avea nevoie numai de o conexiune la rețea și o interfață text. Pe scurt, Clientul Telnet era un fel de Linie de comandă, care putea fi folosită pentru a lucra cu serverele. Acest lucru a adus o creștere foarte mare a productivității.

Ce sunt Clientul Telnet & Serverul Telnet din Windows?

În funcție de versiunea de Windows pe care-o folosești, există două caracteristici Telnet pe care le poți instala:

Server Telnet

Dacă instalezi această caracteristică, vei putea să configurezi calculatorul cu Windows să ruleze ca un server Telnet. Asta înseamnă că PC-ul va asculta după conexiuni de intrare și va permite altora să-l folosească. Dacă nu te afli în spatele unui firewall și ai o adresă IP publică, oricine din lume îți poate controla calculatorul de la distanță, folosind un Client Telnet.

Din păcate, nu poți instala funcția Server Telnet decât în sistemele de operare Microsoft mai vechi, cum ar fi Windows 7 sau Windows XP. Dacă folosești Windows 10 sau Windows 11, Server Telnet a fost eliminat și nu poate fi instalat.

Client Telnet

Client Telnet îți permite să te conectezi prin Telnet la orice server de acest tip, folosind doar o fereastră de Linie de comandă. Dacă vrei, poți afla mai multe despre Clientul Telnet din acest articol: Cum instalezi și folosești Telnet în Windows.

Telnet în Windows 11

SFAT: Poți afla mai multe despre toate Caracteristicile Windows ce pot fi adăugate sau eliminate, din acest ghid: Cum adaugi sau elimini caracteristici sau componente în Windows 10. Deși l-am scris pentru Windows 10, informațiile sunt valabile și pentru Windows 11.

Telnet NU este sigur. Implicațiile folosirii Telnet asupra securității

Chiar dacă Telnet a reprezentat ceva extraordinar atunci când a fost inventat și a revoluționat modul de utilizare al tehnologiei, el are o serie de deficiențe. Cel mai grav este faptul că nu este deloc sigur! Telnet transmite și recepționează date în mod text, fără a folosi niciun fel de criptare. Asta înseamnă că de fiecare dată când te conectezi la un server Telnet, datele personale precum contul de utilizator și parola vor fi transmise ca simplu text. Oricine știe să folosească o aplicație de urmărire a conexiunilor de rețea va putea vedea toate datele transmise.

Practic, oricine încearcă să folosească Telnet pentru lucruri serioase, precum transferul de informații valoroase sau administrarea serverelor de afaceri, este pur și simplu nebun. Atunci când a fost inventat acest protocol, nu aveam internet la conexiuni de mare viteză, nici prea mulți hackeri, creatori de malware și așa mai departe. La început, era folosit de către instituții ce aveau rețele închise și ofereau acces controlat la serverele lor prin Telnet. În acel moment, criptarea nu era pe lista de necesități.

Astăzi, însă, Telnet este cel mai nesigur protocol pe care-l poți folosi pentru transferul de date.

De ce mai este folosit Telnet?

Acum că știi puțin din istoria Telnet și ai aflat că este un protocol foarte nesigur, hai să vedem câteva utilizări din lumea reală care sunt încă valabile pentru Telnet în prezent:

  • Accesarea serverelor vechi, ce persistă în a folosi acest protocol pentru conexiunile la distanță. Suntem siguri că, undeva, încă mai există câteva servere UNIX vechi. Cineva ar putea folosi Telnet pentru a le accesa. Sună nebunește, nu-i așa?
  • Unele dispozitive de rețea, precum unele routere Cisco vechi, permit conexiuni Telnet către ele. Cu ajutorul unui Client Telnet, este posibilă configurarea lor.
  • Principalul motiv pentru care oamenii încă folosesc Telnet în ziua de astăzi este distracția. Poți să urmărești filme în mod text, să te joci, să verifici prognoza meteo și multe altele. De fapt, am descoperit cinci moduri amuzante de a folosi Telnet, pe care le poți vedea în acest articol: 5 lucruri amuzante pe care le poți face pe Telnet.
  • Unii oameni încă mai folosesc Telnet pentru a administra și a se conecta la sisteme de informare și discuții bazate pe text. Forumurile se bazează exclusiv pe text. Nu ai nevoie de imagini și de grafică drăguță. De aceea, încă mai există destule comunități active pe internet. Găsești o listă completă aici: The BBS Guide.

Distracție pe Telnet în secolul 21

De ce crezi că Telnet încă mai este folosit?

Sperăm că ți-a plăcut să citești despre Telnet - acest protocol este un fel de dinozaur încă în viață, într-o lume ce s-a schimbat radical de la nașterea sa. Nouă ne-a făcut plăcere să aflăm mai multe despre el, să ne jucăm cu el și să scriem despre el. Tu ce părere ai despre el? De ce mai folosesc oamenii Telnet? Dacă știi și alte utilizări pentru Telnet în internetul din ziua de azi, nu ezita să le împărtășești cu noi. Suntem curioși să aflăm de ce încă le mai place unora.

Descoperă: Productivitate Blog Linia de comandă Programe Recomandate Rețea și Internet Windows
Spune-ți părerea: Vezi comentarii Comentează