Nu cu mult timp în urmă, am primit în teste un kit de RAM interesant, de la Crucial. Se numește Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB (BL2K16G36C16U4B) și este creat de unul din cei mai buni producători de cipuri de RAM din lume și anume Micron. Promite să ne ofere viteze rapide, timpi de acces excelenți și o calitate premium a construcției. Reușește să facă toate aceste lucruri? După ce am utilizat și am testat Crucial Ballistix DDR4-3600, acum suntem pregătiți să îți spunem ce părere ne-am format despre aceste plăcuțe de RAM. Citește recenzia noastră și află mai multe:
NOTĂ: Acest produs este disponibil prin partenerii ASBIS Romania.
Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB: Pentru cine este o alegere potrivită?
Acest kit de RAM este o alegere excelentă pentru:
- Gameri și creatori de conținut care au nevoie de RAM DDR4 rapid
- PC-uri care să ofere performanțe excelente
- Utilizatorii cărora nu le place iluminarea RGB și preferă componentele fără “luminițe”
Pro și contra
Sunt multe lucruri bune de spus despre Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB:
- Performanță high-end, cu viteză și latență excelente
- Radiatoarele negre din aluminiu sunt impunătoare dar discrete
- Calitatea construcției pare să fie excelentă și ea
- Prețul RAM-ului este echilibrat
Nu sunt aspecte negative de menționat despre acest kit de memorie.
Verdict
Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB se potrivește perfect cu orice calculator modern. Oferă viteze excelente, timpi rapizi și o mulțime de spațiu pentru orice gamer, dar și pentru majoritatea creatorilor de conținut. De asemenea, având în vedere că aceste plăcuțe de RAM au o construcție de calitate, suntem de părere că prețul lor este unul corect și le recomandăm tuturor cititorilor noștri, în special celor cărora le plac jocurile pe calculator.
Despachetarea modulelor de memorie Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB
Modulele Crucial Ballistix DDR4-3600 32GB sosesc într-o cutie relativ mică. Are un fundal albastru închis și o fantă relativă mare în partea din frontală, prin care poți să vezi cum arată plăcuțele de memorie. În partea de jos a cutiei, se găsește și un abțibild care îți spune exact capacitatea, viteza și voltajul RAMului.
Pe spatele cutiei, Crucial te invită să-i vizitezi site-ul pentru a găsi mai multe informații și suport pentru modulele de memorie pe care tocmai ți le-ai cumpărat.
În cutie, găsești doar modulele de memorie, așezate într-un suport din plastic transparent.
Despachetarea modulelor de memorie Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB este o experiență rapidă și simplă.
Design și specificații hardware
Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB vine sub forma unui kit de două module de 16GB cu profil mic. Ambele DIMM-uri sunt acoperite de radiatoare din aluminiu, pentru disiparea căldurii. După cum poți vedea în imaginea de mai jos, RAM-ul pe care l-am testat noi a fost varianta colorată în negru. Însă, găsești plăcuțele și în alb sau roșu.
După cum ne spune numele lor, plăcuțele de RAM sunt DDR4 și au o viteză de 3600MHz. Acestea intră în categoria PC4-28800, ceea ce înseamnă că rata lor maximă de transfer de date poate atinge viteza de 28800 MB/s. S-ar putea să fii interesat și să știi că plăcuțele funcționează la un voltaj de 1.35V, au o latență CAS de 16, iar timpii lor sunt 16-18-18-38 (CL-tRCD-tRP-tRAS).
Kitul de RAM este optimizat atât pentru AMD, cât și pentru Intel, oferind suport pentru XMP 2.0, ceea ce îl face foarte ușor de configurat. După cum poți observa în captura de ecran de mai jos, în RAM este prezent un singur profil XMP, acesta setându-l la viteza prezentată oficial.
Pentru mai multe informații tehnice, precum și pentru alte detalii, mergi pe pagina oficială: Crucial Ballistix 32GB Kit (2 x 16GB) DDR4-3600 Desktop Gaming Memory (Black).
NOTĂ: În cazul în care nu știai, Crucial și Ballistix sunt două branduri ce aparțin Micron, o companie americană din Boise, Idaho cu o istorie lungă, fondată în urmă cu mulți ani, în 1978. Dacă vrei să citești mai multe despre ea, vezi acest articol de pe Wikipedia: Micron Technology.
Utilizarea modulelor de memorie Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB
Am folosit și testat modulele de memorie Crucial Ballistix DDR4-3600 într-un calculator cu următoarea configurație:
- Procesor: AMD Ryzen 9 5900X
- Placă de bază: ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)
- Placă video: AMD Radeon RX 5700
- Stocare: ADATA XPG Gammix S11 Pro SSD (PCIe 3)
- Monitor: ASUS ROG Strix XG32VQ Curved Gaming Monitor
- Sursă de alimentare: ASUS ROG Thor 850W Platinum
- Cooler procesor: Cooler Master MasterLiquid ML360R RGB
- Sistem de operare: Windows 10 Pro x64 with October 2020 Update
Poți vedea mai multe detalii despre componentele noastre hardware, inclusiv despre RAM-ul Crucial Ballistix RAM, în captura de ecran de mai jos.
În activitățile mele de zi cu zi, modulele de memorie s-au comportat exact așa cum era de așteptat: excelent. Nu am avut parte de erori legate de memoria RAM. Din cei 32 GB de RAM, Windows 10 și toate aplicațiile mele obișnuite nu au consumat niciodată mai mult de 12GB. Jocurile au solicitat mai mult, în funcție de ce joc am jucat, dar 32GB este mai mult decât destul pentru oricare.
Părerea mea este că Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB este unul dintre cele mai bune kituri de RAM pe care le poți cumpăra, în special dacă ești gamer.
Performanțe în benchmarkuri
Pentru a vedea dacă impresiile mele subiective și specificațiile oficiale de top se confirmă în realitate, am rulat câteva teste. Primul pe care l-am rulat pentru Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB RAM a fost benchmarkul Cache & Memory din AIDA64. În următoarea captură de ecran, poți vedea că acest RAM a atins niște viteze impresionante. Am măsurat o viteză de citire de 53971 MB/s, o viteză de scriere de 52690 MB/s și o viteză de copiere de 47590 MB/s. AIDA64 a măsurat și o latență de 65.1 nanosecunde - un rezultat excelent, având în vedere că modulele RAM rulează la 3600 MHz.
În continuare, am rulat testele Memory Mark oferite de instrumentul de benchmark PassMark PerformanceTest. Folosind Crucial Ballistix DDR4-3600 RAM, am obținut un scor de 3541 puncte. Acest scor ne spune că acest kit de memorie se află în segmentul de top, fiind mai bun decât 92% din toate modulele de memorie RAM din lume.
Similar, în UserBenchmark, aceste module de memorie de la Crucial au reușit să obțină un scor de 126%, ceea ce ne spune că performanța lor este Outstanding (Extraordinară) și mult mai bună decât a majorității plăcuțelor de RAM testate de utilizatorii acestui benchmark.
În final, am rulat și PCMark 10 pentru a măsura performanța generală a calculatorului nostru de test cu Crucial Ballistix DDR4-3600 RAM. Am obținut un scor de 7679 puncte! Conform PCMark 10, aceasta înseamnă că PC-ul nostru este mai bun decât 98% din toate calculatoarele personale din lume.
Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB RAM sunt niște module excelente de RAM. Nu sunt doar generoase din punct de vedere al capacității, ci sunt și foarte rapide, iar toate benchmark-urile pe care le-am rulat confirmă acest lucru. Acest kit de RAM este o alegere foarte bună pentru orice gamer și pentru oricine vrea să își construiască un calculator puternic.
Intenționezi să cumperi kitul Crucial Ballistix Gaming Memory DDR4-3600 32GB RAM?
Acum știi care este opinia noastră despre modulele de RAM Crucial Ballistix DDR4-3600. De asemenea, știi cum se comportă, atât în viața de zi cu zi, cât și în teste. Ți-ai cumpărat deja aceste module de memorie? Intenționezi să cumperi un kit în viitorul apropiat? Spune-ne în secțiunea de comentarii de mai jos.