
Performanța wireless
Să ne uităm la apartamentul în care am realizat testele și cum este aranjat. Stația principală Synology (în cazul nostru Synology RT2600ac) a fost pusă în sufragerie. Când folosim un router wireless, puterea semnalului este mai slabă în bucătărie și în balconul mediu. Pentru a îmbunătăți acoperirea rețelei, am pus a doua stație - Synology MR2200ac - pe hol, aproape de intrarea în bucătărie, pentru a acoperi cât mai bine o parte cât mai mare din apartament.
Testele au fost realizate pe o conexiune rapidă de internet de la RDS - Digi Net Fiberlink 1000. Viteza maximă pentru încărcarea datelor (upload) este de 500 Mbps. Pentru măsurătorilor noastre, am folosit un laptop HP Spectre 13.
Am decis să comparăm sistemul mesh WiFi de la Synology cu două sisteme de la competiție: ASUS Lyra (cel mai cunoscut sistem mesh WiFi AC2200 de pe piața locală) și Linksys Velop AC1300 (WHW01) - un alt sistem mesh cu două noduri.
Am început prin a evalua rețeaua wireless pe frecvența de 2.4 GHz și am măsurat puterea semnalului în fiecare cameră, folosind NetSpot. Poți vedea cum a evoluat Synology MR2200ac în graficul de mai jos. Puterea semnalului său a fost similară cu a altor sisteme mesh WiFi.
După aceea, am folosit SpeedTest pentru a vedea cât de rapidă este conexiunea la internet pe frecvența wireless de 2.4 GHz. Synology MR2200ac a fost cel mai bun sistem mesh din comparația noastră, oferind cele mai rapide descărcări date în toate camerele exceptând-o pe cea mai îndepărtată de stația principală.
Același trend a fost observat și pentru viteza de încărcare a datelor.
Pentru următoarele măsurători, am folosit PassMark Performance test pentru a transfera date între două calculatoare conectate la rețea, pe frecvența de 2.4 GHz. Synology MR2200ac ne-a oferit încă odată cele mai rapide descărcări de date, exceptând două camere, unde a fost depășit de ASUS Lyra.
Aceeași poveste a fost observată și atunci când am măsurat viteza de încărcare a datelor. Singura diferență minoră este că s-au schimbat camerele unde ASUS Lyra a fost mai rapid.
Pe frecvența wireless de 2.4 GHz, Synology MR2200ac oferă performanță de top.
Am analizat apoi spectrul wireless pe frecvența de 5 GHz. Mai întâi am măsurat puterea semnalului în fiecare cameră. Synology MR2200ac a avut o performanță similară cu alte sisteme mesh.
Am trecut la SpeedTest pentru a vedea cât de rapidă este conexiunea la internet pe banda de 5 GHz. Synology MR2200ac a oferit viteze de descărcare foarte bune în toate camerele exceptând-o pe cea mai depărtată de stația principală.
Atunci când am măsurat viteza de încărcare a datelor, nu am identificat un câștigător clar.
Pentru ultimele măsurători pe banda de 5 GHz, am folosit PassMark Performance test pentru a transfera date între două calculatoare conectate la rețea. Synology MR2200ac ne-a oferit viteze bune în toate camerele exceptând-o pe cea mai depărtată de stația principală. În unele camere a reușit să fie campionul vitezei.
La fel s-a întâmplat și în ceea ce privește viteza de încărcare a datelor pe banda wireless de 5 GHz.
Synology MR2200ac oferă performanțe bune și pe banda wireless de 5 GHz.
Performanța pentru rețelele cu fir
Pentru a testa calitatea rețelei prin cablu, am folosit un PC echipat cu un procesor AMD Ryzen 5 1600 la frecvența de 3,20 GHz, 16 GO de memorie RAM și un SSD foarte rapid Samsung 850 Pro de 512 GO, plus un Lenovo Ideacentre 610s mini PC.
Am măsurat mai întâi viteza conexiunii la internet printr-un cablu Ethernet de 1 Gbps, folosind SpeedTest. Synology MR2200ac a atins o viteză maximă de descărcare a datelor de 736,64 Mbps. Viteza de încărcare a datelor a fost aproape de maximul de 500 Mbps de care este capabil conexiunea noastră la internet.
După aceea, am făcut un transfer prin rețea, între cele două calculatoare, fiecare conectate printr-un cablu Ethernet, la o stație Synology diferită. Din moment ce stațiile sunt conectate între ele wireless, transferul a fost mediat prin WiFi. Am folosit PassMark Performance test pentru această măsurătoare. Synology MR2200ac a fost mai rapid decât ASUS Lyra dar mai lent decât Linksys Velop AC1300.
Spre deosebire de routerele wireless tradiționale, nu poți obține conexiuni Ethernet de 1 Gbps atunci când folosești Synology MR2200ac, exceptând pe stația principală. Totuși, acest sistem mesh este mai rapid decât altele de acest gen.
Performanța portului USB
Am conectat un SSD portabil la portul USB 3.0 al Synology MR2200ac. După aceea, am făcut câteva transferuri de la un calculator desktop la acest SSD și înapoi. Am măsurat o viteză de descărcare a datelor de 382,27 Mbps și de 212,22 Mbps pentru încărcarea lor. Nu putem compara aceste viteze cu alte sisteme mesh WiFi deoarece toate sistemele de acest gen testate până acum, nu includ un port USB.
Dacă compari portul USB de pe Synology MR2200ac cu cel oferit de routerele wireless tradiționale, acesta este rapid, dar nu printre cele mai rapide disponibile.
Spre deosebire de alte sisteme mesh WiFi, Synology MR2200ac oferă un port USB pe care-l poți folosi pentru a conecta dispozitive de stocare și nu numai.
Caracteristici suplimentare
Multe sisteme mesh WiFi vin cu o listă scurtă de facilități disponibile. Accentul este pus pe uneltele de bază și pe simplitate. Synology MR2200ac vine cu o abordare diferită: oferă tot ce ai pe un router wireless. Dacă totuși vrei o experiență cât mai simplă, fără complicații, folosește exclusiv aplicația mobilă DS Router pentru Android și iOS. Este prietenoasă, ușor de folosit și utilă pentru administrarea de la distanță, inclusiv atunci când nu ești conectat(ă) la rețeaua WiFi emisă de sistemul mesh.
Dintre toate aplicațiile mobile de acest fel, testate de noi până acum, aceasta respectă cel mai bine intimitatea utilizatorilor. Nu cere acces la lucruri care nu-i sunt necesare și la care nu ar trebui să aibă acces, așa cum se întâmplă cu alte aplicații de acest tip. De asemenea, contul tău este protejat prin autentificarea în doi pași.
Pentru utilizatorii mai tehnici, Synology MR2200ac este plin de opțiuni utile. Iată câteva dintre cele mai bune lucruri pe care le oferă:
- Safe Access - include controale parentale bazate pe cloud, un sfătuitor de securitate, căutare online sigură, navigare web protejată, precum și prevenția intruziunilor în rețea. Este unul dintre cele mai bune module de securitate de pe piață.
- 3G/4G Dongle and Tethering - poți conecta un modem USB pentru a oferi Synology MR2200ac o conexiune de backup la internet. De asemenea, poți folosi și funcția de partajare a conexiunii la internet de pe smartphone. Merge atât cu iPhone cât și cu telefoanele cu Android.
- VPN Plus Server - poți folosi Synology MR2200ac drept server VPN și conecta clienți VPN, fără a instala software adițional pe clienți.
- Guest Network - poți activa o rețea wireless pentru oaspeți, cu securitate individuală, un portal pentru personalizat și setări de acces diferite de rețeaua ta.
- Cloud Station - poți sincroniza datele tale de pe mai multe platforme și le poți centraliza pe routerul mesh, păstrând un istoric al versiunilor fișierelor tale.
- Media Server - poți transforma routerul mesh într-un server media cu suport pentru consolele PS4 și Xbox One.
- DDNS - un serviciu care-ți permite să te conectezi la Synology MR2200ac de pe internet, chiar dacă ai un IP dinamic de la compania care-ți oferă conexiunea la internet.
Lista de unelte oferite de Synology MR2200ac este lungă. Toate uneltele disponibile oferă valoarea adăugată și sunt întreținute și actualizate în mod regulat.
Ce părere ai despre routerul mesh Synology MR2200ac?
Acum știi părerea noastră despre sistemul mesh WiFi Synology MR2200ac pentru toată casa. Înainte de a închide acest review, spune-ne părerea ta. Îți place ce are de oferit Synology MR2200ac? Vrei să cumperi acest router mesh? Comentează mai jos și hai să discutăm.