Review Intel Core i5-12600K: Cel mai bun procesor mid-range de gaming?

Review Intel Core i5-12600K: Cel mai bun procesor mid-range de gaming?
Rating

Arhitectura Alder Lake de la Intel este cea care a readus în sfârșit procesoarele companiei în centrul atenției. Acum, Intel este capabil să concureze din nou cu AMD, iar oamenii observă. În mod tradițional, procesoarele Intel mid-range sunt modelele Core i5 - cele pe care le căutăm majoritatea dintre noi sau cel puțin cei cărora le pasă de raportul calitate-preț. Cel mai recent model, Intel Core i5-12600K, vine cu zece nuclee și 16 fire de execuție și poate atinge fără efort viteze de operare de până la 4,9 GHz. L-am testat în mai multe scenarii, iar acum suntem gata să îți arătăm ce poate face. Citește mai departe și află dacă Intel Core i5-12600K este procesorul pe care ar trebui să-l cumperi pentru calculatorul tău:

Reclamă

Intel Core i5-12600K: Pentru cine este o alegere potrivită?

Acest procesor este una dintre cele mai bune alegeri pe care le poți face dacă:

  • Vrei un CPU ce oferă o performanță excelentă în jocuri
  • Cauți un procesor puternic, care să poată face față la orice
  • Intenționezi să cheltuiești o sumă rezonabilă de bani și eviți componentele cu prețuri exorbitante

Pro și contra

Sunt multe lucruri bune de spus despre Intel Core i5-12600K:

Vezi prețul:
  • Unul dintre cele mai bune procesoare de gaming disponibile pe piață în acest moment
  • 10 nuclee și 16 fire de execuție, ce oferă o performanță excelentă în multi-thread
  • Viteză mare atinsă în turbo boost (4,9 GHz)
  • Suportă PCI Express 5.0
  • Poate utiliza atât memorie DDR5, cât și DDR4
  • Preț rezonabil pentru un procesor de calibrul său

Sunt și câteva dezavantaje:

  • În comparație cu alternativele de la AMD, este un procesor care consumă mult curent
  • Intel nu include un cooler cu acest procesor
Notă produs 5/5
Verdict

Verdict

La momentul acestei recenzii, Intel Core i5-12600K este PROCESORUL desktop mainstream pentru jocuri. Scorurile sale în benchmarkuri sunt excelente, iar raportul performanță preț este mai bun decât cel al concurenței. Dacă-ți construiești în acest moment un nou calculator de gaming, procesorul Core i5-12600K este o alegere excelentă. Îl recomandăm călduros tuturor cititorilor noștri, deoarece este unul dintre cele mai bune procesoare desktop de pe piață.

Despachetarea procesorului Intel Core i5-12600K

La fel ca toate procesoarele Intel din generația 12, Intel Core i5-12600K este ambalat într-o cutie mică de carton albastră. Designul său este simplu și îți spune doar ce procesor ai cumpărat. Nu sunt enumerate multe specificații tehnice, cu excepția faptului că procesorul este deblocat și că folosește soclul LGA1700.

Ambalajul folosit pentru Intel Core i5-12600K

Ambalajul folosit pentru Intel Core i5-12600K

Spatele cutiei este la fel de simplu ca partea din față, dar are un decupaj, care expune procesorul Intel Core i5-12600K. În interiorul pachetului, există doar procesorul și o broșură mică, ce conține manualul de instalare și detaliile garanției.

Intel Core i5-12600K: Spatele cutiei

Intel Core i5-12600K: Spatele cutiei

Despachetarea procesorului Intel Core i5-12600K este rapidă, deoarece pachetul conține doar elementele esențiale. Din păcate, Intel nu include un cooler cu acest procesor.

Reclamă

Specificații hardware

Core i5-12600K este opțiunea mid-range din familia de procesoare desktop Alder Lake de la Intel. Prețul său recomandat la lansare este de 1270 ~ 1320 de lei, deși, în magazinele noastre, costă cu cel puțin 120 de lei mai mult. Dacă vrei să-ți cheltuiești banii pe Intel Core i5-12600K, obții zece nuclee, 16 fire de execuție, 20 MB pentru Intel Smart Cache și un cip integrat Intel UHD Graphics 770.

Procesorul desktop Intel Core i5-12600K

Procesorul desktop Intel Core i5-12600K

Deoarece este construit pe arhitectura Alder Lake, nucleele procesorului nu sunt toate la fel, iar unele sunt mai rapide ca altele. Din cele zece nuclee, șase sunt nuclee de performanță (numite și P-cores) care rulează la o frecvență de bază de 3,7 GHz și pot urca în turbo boost până la 4,9 GHz. Celelalte patru nuclee sunt nuclee de eficiență (sau E-cores) care rulează la o frecvență standard de 2,8 GHz și pot atinge o viteză maximă de 3,6 GHz.

Nucleele P se ocupă de sarcinile cele mai solicitante, iar E-cores de cele mai lejere. Nucleele de performanță sunt, în mod evident, cele ce duc greul în jocuri și aplicații care cer multe resurse. O altă diferență esențială între cele două seturi de nuclee de pe procesoarele Intel de generația 12 este că nucleele de performanță vin cu HyperThreading, în timp ce nucleele de eficiență nu. Asta duce la un număr neconvențional de fire de execuție. Pe procesorul Intel Core i5-12600K pe care îl testăm astăzi, avem 16 fire de execuție, deoarece are 6 nuclee P cu câte 2 fire de execuție fiecare (deci 12 fire de execuție în total), plus alte 4 nuclee E, fiecare cu un singur fir de execuție.

Partea inferioară a procesorului Intel Core i5-12600K

Partea inferioară a procesorului Intel Core i5-12600K

Dezavantajul, ca să spunem așa, este că procesoarele Intel Alder Lake necesită Windows 11 pentru a rula la maximum. Deși Intel Core i5-12600K va funcționa bine pe Windows 10 sau Linux, de exemplu, poți obține puterea sa reală doar în Windows 11, deoarece, în acest moment, este singurul sistem de operare care știe să gestioneze nuclee sale diferite (de performanță și de eficiență). Pentru mai multe detalii, citește Windows 11 vs. Windows 10 pe procesoarele Intel Core generația 12.

În ceea ce privește memoria, Intel Core i5-12600K suportă până la 128 GB de RAM DDR4 sau DDR5. Înainte de a cumpăra memoria RAM, va trebui să alegi placa de bază corespunzătoare, pentru că nu există pe piață plăci de bază care să se potrivească ambelor tipuri de memorie.

Trecând la suportul PCI Express, trebuie să știi că Intel Core i5-12600K acceptă ambele versiuni 5.0 și 4.0. Are 20 de lane-uri PCIe, care pot fi împărțite între placa grafică (x16) și unitatea SSD NVMe (x4). Alternativ, acestea ar putea fi utilizate și într-o configurație de două componente x8 plus una x4.

Detalii despre Intel Core i5-12600K afișate de CPU-Z

Detalii despre Intel Core i5-12600K afișate de CPU-Z

La final, câteva cuvinte despre consumul de energie: Intel a abandonat utilizarea măsurătorilor standard TDP (Thermal Design Power) pentru procesoarele sale din generația 12, oferind în schimb detalii despre valorile Processor Base Power (Puterea de bază a procesorului) și Maximum Turbo Power (Puterea turbo maximă). PBP (Processor Base Power) specifică cantitatea de energie electrică necesară procesorului în circumstanțe normale, în timp ce MTP (Maximum Turbo Power) specifică cerințele maxime de putere ale procesorului atunci când rulează la cea mai mare viteză turbo. În cazul lui Intel Core i5-12600K, PBP este de 125 de wați, iar MTP este de 150 de wați.

Dacă vrei să vezi toate specificațiile tehnice ale lui Intel Core i5-12600K, vizitează pagina sa web oficială: Intel Core i5-12600K Product Specifications.

Intel Core i5-12600K are specificații tehnice excelente și o arhitectură originală, care îl fac un concurent puternic în segmentul mid-range al procesoarelor desktop. Viteza sa maximă turbo este aproape 5 GHz (4,9 GHz), ceea ce ne face să credem că este un procesor grozav pentru jocuri. Acum hai să vedem ce ne spun benchmarkurile:

Reclamă

Performanțe în benchmarkuri și jocuri

Am testat procesorul Intel Core i5-12600K pe un PC cu următoarea configurație hardware și software:

Pentru a ne face o idee mai clară despre performanțele oferite de Intel Core i5-12600K, l-am comparat cu fratele său mai puternic, Intel Core i7-12700K (până la 5 GHz, 12 nuclee și 20 fire de execuție). Totuși, un aspect foarte important este că am avut o configurație hardware diferită când l-am testat pe cel din urmă (ASUS ROG Maximus Z690 Extreme, Kingston FURY Beast DDR5 Memory, ASUS TUF Gaming GeForce RTX 3090). Deși rezultatele din benchmarkuri sunt influențate de hardware-ul diferit folosit, ele ar trebui să poată indica performanța oferită de i5-12600K versus i7-12700K.

Am început prin a rula CPU-Z ca să testăm performanța procesorului cu un singur fir de execuție. Am obținut un scor excelent de 732 puncte, puțin sub cele 792 puncte obținute de i7-12700K (care este cu 8,2% mai bun).

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în CPU-Z Single Thread

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în CPU-Z Single Thread

În benchmarkul CPU-Z Multi-Thread, Intel Core i5-12600K a obținut un scor de 7005 puncte. Există mai puține nuclee disponibile comparativ cu i7-12700K, iar asta se vede: cel din urmă este cu aproximativ 32% mai bun. Cu toate acestea, rezultatul este încă impresionant pentru categoria sa.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în CPU-Z Multi Thread

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în CPU-Z Multi Thread

Trecând la benchmarkurile de randare, în Cinebench R23, Intel Core i5-12600K a obținut 16843 puncte folosindu-și toate nucleele. Și acesta este un rezultat excelent (i7-12700K este cu 31,3% mai rapid).

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Cinebench R23

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Cinebench R23

În Blender, am ales să redăm scenele bmw27 și classroom. Aici, cu cât timpul de redare este mai scurt, cu atât mai bine. Intel Core i5-12600K a avut nevoie de 9,2 minute, cu 33,3% mai mult decât cele 6,9 minute pe care le-a petrecut i7-12700K făcând același lucru. Este totuși un rezultat excelent.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Blender

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Blender

A urmat PCMark 10, software-ul de bază când trebuie să măsori performanța unui calculator în activități obișnuite, precum navigare web, conferințe video, muncă de birou și creare de conținut digital. Cu Intel Core i5-12600K, am obținut un scor de 6970 puncte, ceea ce ne spune că orice calculator echipat cu acest procesor va fi foarte rapid în activități zilnice.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în PCMark 10

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în PCMark 10

Pentru a confirma afirmația noastră precedentă, Intel Core i5-12600K a decis să obțină același scor ca i7-12700K în benchmarkul de navigare JetStream 2. 🙂 Cu alte cuvinte, când vine vorba de navigarea web, procesorul este la fel de rapid ca fratele său mai mare.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în JetStream 2

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în JetStream 2

În 7-Zip, Intel Core i5-12600K a atins o rată de compresie de 77,5 MB/s. Este mai lent decât i7-12700K (cu 13,9%), dar este totuși un rezultat foarte impresionant, dacă iei în considerare că are mai puține nucleele și fire de execuție.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în 7-Zip Compresie

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în 7-Zip Compresie

În mod similar, viteza de decompresie măsurată de 7-Zip a fost excelentă, dar nu se compară cu procesorul de ultimă generație i7-12700K (care este cu 19,7% mai rapid).

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în 7-Zip Decompresie

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în 7-Zip Decompresie

Am continuat cu un benchmark care evaluează performanța procesoarelor în jocuri: 3DMark CPU Profile. Deoarece majoritatea jocurilor de astăzi știu cum să facă multi-thread, am comparat rezultatele all-core (toate nucleele). Intel Core i5-12600K a reușit un scor de 7962 puncte. Ar putea părea slab față de procesorul i7-12700K, dar este de fapt un rezultat foarte bun, care confirmă că acest procesor este o alegere excelentă pentru jocuri.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în 3DMark CPU Profile

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în 3DMark CPU Profile

NOTĂ: Pentru a evita potențialele limitări ale plăcii video, pentru benchmarkurile de gaming, am folosit rezoluția 1080p și cele mai mici setări grafice. Cu toate acestea, după cum am menționat la începutul acestei secțiuni, am obținut aceste rezultate folosind componente hardware diferite, inclusiv placa video. Deci, să ținem cont de asta când analizăm următoarele rezultate.

Reclamă

În Shadow of the Tomb Raider, folosind Intel Core i5-12600K, am măsurat o rată de cadre pe secundă de 191 fps. Nu este foarte departe de ceea ce am obținut cu Intel Core i7-12700K.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Shadow of the Tomb Raider

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Shadow of the Tomb Raider

În Metro Exodus, un joc cu cerințe de sistem foarte mari, placa grafică GeForce RTX 3050 a limitat procesorul nostru. Totuși, am obținut un rezultat excelent: 165 de cadre pe secundă.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Metro Exodus

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Metro Exodus

În mod similar, în Assassin's Creed Valhalla, placa video nu i-a permis lui Intel Core i5-12600K să-și atingă potențialul, deși rezultatul nu a fost rău deloc: 117 fps.

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Assassin's Creed Valhalla

Intel Core i5-12600K: Rezultate benchmark în Assassin's Creed Valhalla

Pentru a testa temperaturile lui Intel Core i5-12600K, am folosit testele de stabilitate din AIDA64. Temperatura maximă pe care am văzut-o a fost de doar 65 de grade Celsius (149 de grade Fahrenheit). Este o temperatură scăzută, iar asta este foarte bine! 🙂

Temperaturi Intel Core i5-12600K

Temperaturi Intel Core i5-12600K

La final, am testat și cât de multă energie necesită Intel Core i5-12600K. Pe platforma noastră de test, nu a avut nevoie de mai mult de 116 wați, adică aproximativ 73% din ce are nevoie fratele său mai mare, i7-12700K.

Consum energie electrică Intel Core i5-12600K

Consum energie electrică Intel Core i5-12600K

În opinia noastră, Intel Core i5-12600K este unul dintre cele mai bune procesoare desktop pe care le poți cumpăra astăzi la un preț rezonabil. Performanța sa în jocuri este excelentă și face față cu ușurință oricărui tip de activitate de calcul obișnuită.

Care este părerea ta despre Core i5-12600K?

Acum știi că Intel Core i5-12600K este unul dintre cele mai bune procesoare de gaming pe care le poți achiziționa în ziua de azi. Dacă îl folosești cu o placă video puternică, poate face față ușor oricărui joc și nu trebuie să spargi pușculița pentru asta. Tu ce părere ai despre acest procesor? Intenționezi să achiziționezi unul? Spune-ne în secțiunea de comentarii de mai jos.

Descoperă: Productivitate Hardware și sunete Recenzii Recomandate Windows